Piperea si Asociatii | Articole | Pagina de articole

Obligatiuni de stat pentru despagubirea proprietarilor de imobile nationalizate[1]

Una dintre cele mai complicate probleme ale societatii romanesti post-comuniste, care a divizat societatea si a provocat interminabile dispute politice, sociale si juridice, este cea a imobilelor nationalizate. Chestiunea a fost si este o sursa inepuizabila de ipocrizii si gafe politico-juridice.
Legea nr.10/2001 si-a stabilit ca principiu restituirea in natura a imobilelor nationalizate de comunisti, stabilind ca, acolo unde nu este posibila, restituirea in natura sa fie inlocuita cu « restituirea » prin echivalent, adica persoanele indreptatite (fostii proprietari sau mostenitorii acestora) sa fie despagubite.
Este o regula restituirea in natura, asa cum pretinde Legea nr.10/2001 ? Raspunsul meu ferm este : nu. Suntem in fata unui simplu deziderat sau slogan politic, ceea ce rezulta atit din dispozitiile legii, cit si din practica. Locuintele, in marea lor majoritate, fie s-au vindut fostilor chiriasi, in baza Legii nr.112/1995 (cunoscuta opiniei publice sub denumirea de « lege a caselor nationalizate ») fie sunt oprite de la restituirea in natura pentru ca au chiriasi, cel putin pina in 2009. Majoritatea imobilelor cu destinatie industriala sau comerciala au fost incluse in programele de privatizare, nici acestea nemaiputind fi restituite. Legislatia privatizarii (a se vedea OUG nr.88/1997, art.324) consacra regula despagubirilor, in contra ideii de restituire in natura. Institutia publica implicata este obligata sa plateasca despagubiri societatilor privatizate pentru prejudicii cauzate prin restituirea catre fostii proprietari a imobilelor nationalizate (de ce o fi vorba aici de un prejudiciu, daca omului i se repara o nedreptate, fiind repus in drepturi ?). In marea majoritate a cazurilor, aceste imobile nu se restituie in natura. Cel despagubit, in acest caz, va fi fostul proprietar. Daca au fost dobindite cu buna credinta, aceste doua categorii de imobile nu mai pot fi restituite in natura.
« Restituirea » prin echivalent se impune atunci cind restituirea in natura nu este posibila sau persoana indreptatita opteaza pentru aceasta modalitate de reparatie. Restituirea prin echivalent este obligatorie in cazul in care imobilul nu mai exista, a capatat utilitate publica, a fost inclus in patrimoniul societatilor privatizate sau a fost vindut cu buna credinta fostului chirias.
Despagubirile se acorda sub forma de actiuni (aceasta modalitate de reparatie se adreseaza fostilor actionari ai societatilor nationalizate in 1948 si persoanelor indreptatite care nu-si pot vedea bunul restituit in natura pentru ca el a fost inclus in patrimoniul unei societati privatizate), de titluri cu valoare nominala, « garantate » de stat, utilizabile doar in procesul de privatizare (prin preschimbare in actiuni sau dare in plata pentru active la societatile privatizabile ; aceste titluri pot « circula » pe piata), de despagubiri banesti (acestea pot fi evaluate acum, dar sunt platibile doar in conditiile unei ... viitoare legi speciale) sau prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite de detinator si acceptate de cel indreptatit.
Singurele masuri reparatorii care pot fi intreprinse imediat sunt cele sub forma de actiuni si sub forma de titluri cu valoare nominala. Statul mai detine inca, in proportie importanta, actiuni la societati de stat. Dar acestea sunt necompetitive, multe chiar falimentare, astfel ca interesul destinatarilor masurilor reparatorii este si va fi scazut, cita vreme nu se iau masuri energice de ranforsare. Aceste masuri necesita vointa politica si mai putina ipocrizie.  
In afara de interesul scazut pentru astfel de actiuni, fostii proprietari se confrunta si cu alte doua dificultati : cine ii va despagubi ? ce modalitate de despagubire va utiliza platitorul pentru ca fostul proprietar sa se considere pe deplin despagubit, daca nu chiar razbunat, si sa renunte la conflictul permanent cu statul?
Personal optez pentru titlurile cu valoare nominala emise de Ministerul Finantelor.   
Pentru a se obtine titlurile cu valoare nominala, persoana indreptatita notifica institutia publica implicata (AVAS, ministerul de resort, autoritatea publica locala). Titlurile se emit, insa, de Ministerul Finantelor. Art. 30 alin.2 din Legea nr.10/2001 dispune ca aceste titluri sunt garantate de stat, adica plata lor este asigurata de stat. Normele Metodologice aprobate prin HG nr.498/2003 explica, in mod rizibil, sintagma « garantate de stat » drept ... garantarea exercitarii drepturilor conferite de posesia acestor titluri inlauntrul termenului de valorificare si nu ca o garantie a platii. Dar normele metodologice nu pot incalca sau completa legea.
Titlurile cu valoare nominala pot circula pe piata si pot fi folosite exclusiv in procesul de privatizare. O prima observatie : la cunostinta mea, nu s-au emis astfel de titluri pina in prezent ; presupunind ca aceste titluri se vor emite incepind cu acest an, ele vor putea fi considerate valabile pina in 2012 ; daca procesul de privatizare este finalizat, asa cum ne-o dorim toti, mai inainte de 2012, valabilitatea si utilitatea titlului se pierd inainte de termen. O a doua observatie : institutia publica implicata este obligata sa primeasvca in plata aceste titluri pentru preschimbarea cu actiuni sau pentru dobindirea de active la privatizatre. Legea  prevede ca 20% din actiunile emise de societatile rezultate din transformarea regiilor autonome sunt rezervate preschimbarii cu titluri cu valoare nominala.
Conform normelor metodologice aprobate prin HG nr.498/2003, titlurile cu valoare nominala sunt emise in forma materializata. Cesiunea acestor titluri se inregistreaza la emitent (MF), ceea ce face practic imposibila circulatia acestor titluri.
Pentru a li se da eficienta juridica (si chiar politica), titlurilor cu valoare nominala trebuie sa li se aplice regimul obligatiunilor (titlurilor) de stat, fiind garantate de stat, emise cu dobinda si platibile la scadenta mare (7-15 ani), pentru a nu greva bugetul. Aceste titluri vor putea fi preschimbate in actiuni la societatile care se privatizeaza sau tranzactionate liber. Cu aceasta re-calificare, titlurile cu valoare nominala trebuie sa fie cotate la Bursa. Pentru a putea fi cotate pe o piata reglementata, spre exemplu, la Bursa de Valori Bucuresti, titlurile cu valoare nominala trebuie sa fie dematerializate. Cotarea poate fi precedata de publicarea unui prospect, eventual in forma simplificata sau poate interveni de drept, ca in cazul oricarui titlu de stat. Legea nr.10/2001, acolo unde impune ca aceste titluri sa fie utilizate numai in procesul de privatizare, trebuie amendata. De asemenea, normele metodologice aprobate prin HG nr.498/2003, mai ales in privind formalitatilor greoaie care sunt meninte a insoti circulatia juridica a titlurilor cu valoare nominala, trebuie revazute.
Cotarea la Bursa a titlurilor cu valoare nominala la carfe se refera Legea nr.10/2001 reprezinta o solutie pentru :
-chiriasi, care locuiesc in imobilele nationalizate, si fostii chiriasi, care au cumparat, in baza Legii nr.112/1995, locuintele pe care le ocupau cu chirie ; ambele categorii de persoane scapa de stresul unui actual sau potential proces cu fostul proprietar si de riscul de a fi evacuat ;
-fostii proprietari, care ar primi  despagubiri palpabile pentru raptul suferit in trecut ; dreptul de proprietate ar putea fi considerat ca recunoscut si, in sfirsit, furtul razbunat ; desigur ca, fostii proprietari sau mostenitorii lor vor putea refuza despagubirile in favoarea restituirii in natura ;    
-justitie, care ar fi degrevata de un mare numar de litigii ;
-piata de capital, care ar dobindi un produs nou, capabil sa impulsioneze piata si sa capteze masive investitii in astfel de titluri transformabile in actiuni.